Rață à l’orange cu Victor și Ioana

Când i-am întrebat ce vor să mănânce, Victor mi-a spus că vor rață cu portocală. El mai mâncase asta la chinezesc în trecut și i-a plăcut. Eu personal am mâncat rață doar de câteva ori până acum și mi-a plăcut de fiecare dată. Impresia mea despre acest tip de carne era că este greu de gătit corect, cam în același fel cum vita este greu de gătit corect. În toate pozele de pe internet pieptul de rață pare făcut mediu, cu partea din mijloc rozalie – iar comparațiile cu fripturile de vită pot continua. Am uscat suficiente porții de vită ca să îmi fie frică să o gafez și cu rața. Până la urmă am ajuns să cred că mi-a fost teamă nejustificat, dar iată povestea despre cum am ajuns la această concluzie.

De fiecare dată când vreau să gătesc ceva nou, fac tot ce pot să aflu cât mai multe și să înțeleg preparatul. Ajung astfel să mă uit la toate video-urile de pe YouTube și să citesc măcar pe diagonala toate rețetele de pe prima și a doua pagină de rezultate pe Google. Până nu înțeleg motivația din spatele fiecărui aspect din rețetă, nu am încredere că fac ceea ce trebuie. Spre exemplu, pielea de pe pieptul de rață se taie în carouri. Nu toată lumea face asta, dar cei care o fac au dat explicații suficient de bune încât să procedez și eu la fel. Motivul este că sub pielea de rață se afla o cantitate mare de grăsime; dacă facem aceste tăieturi, grăsimea are un loc pe unde sa se scurgă. Alt motiv pentru care mă uit peste cât mai multe rețete este și faptul că nu toate sunt la fel de bune. Spre exemplu, chiar m-a enervat o rețetă în care sosul de portocale era un fel de gravy cu Prigat de portocale.

Din cercetare am aflat că pieptul de rață cu sos de portocală este o rețetă clasică franțuzească. Eu inițial mă gândeam că poate fac un sos de cireșe, important la rață fiind faptul că sosul trebuie sa fie dulce. Cred că Victor se gândea că e ceva chinezesc dar nu i-a păsat – știa doar că i-a plăcut. Când am văzut că rețeta cerută de invitați este ceva consacrat, am ținut neapărat să fac ceva “ca la carte”.

Resurse online pe care le recomand

• Un nene simpatic cu o rețetă bună – Omul explică bine ce face. Rața am gătit-o cum spune el, deși am lăsat-o puțin mai mult în tigaie.
• Rețeta unui bucătar cu 2 stele Michelin – De la el am ales să învăț sosul, mai ales pentru că spune în video că baza e aceeași ca la orice sos franțuzesc dulce acrișor. Tot de aici am învățat și cum să confiez coaja de portocală.
• Piept de rață cu Gordon Ramsay – De la el aflu de multe ori de ce facem unele lucruri.

Nu știu cum a venit vorba, dar scumpa mea soție mi-a spus că Ioana nu a mâncat niciodată quinoa; am aflat că nici Victor. Mi-am propus să fac o garnitură pe bază de quinoa, cu portocală confiată. Fiind un aliment atât de grozav dar foarte puțin folosit la noi, mi s-a părut o idee bună. Poate, poate ajung să influențez viața celor apropiați în bine.

Orice mâncare merită o băutură

Căutând vinul potrivit pentru acest tip de preparat, am ajuns la concluzia ca ne trebuie un vin roșu; preparatul este foarte dulce, așa că poate un vin mai dulceag e mai potrivit. Din ce am căutat, Pinot Noir sau Cotes du Rhone ar fi vinuri bune pentru rață în general. L-am rugat pe Victor să vadă dacă are în visterie niște vin roșu; m-a mai surprins plăcut în trecut cu vin primit de la un prieten bun de-al lui, iar vinul ales tura aceasta a fost, deși puțin sec, extrem de bun. Vinul a fost un Merlot din 2006 de la Statiunea de cercetare dezvoltare Iasi – cei care vor să bea un vin cu adevărat special pe care nu îl poți găsi în magazine, pot suna la 0744 153 133 (numărul din poză nu mai este valabil).

Ceva dulce după ceva dulce

Aș fi putut continua cu “de la cineva dulce”, pentru că Ioana ne-a făcut o surpriză și a făcut tiramisu. Fiind copii, ne-am bucurat foarte tare. A fost foarte bun. Eu nu am făcut niciodată, poate voi face într-o zi. Ioana a spus că e simplu de făcut. Dacă ești interesat, uite și rețeta pe care mi-a trimis-o.

Ce mi s-a părut important de reținut

Fiind carne de pasăre, am crezut că pieptul de rață este o carne slabă, și similar puiului, trebuie pătrunsă bine la gătit. Din cauza grăsimii de sub piele preparatul nu este unul slab; grăsimea îi dă un gust extraordinar. Ce rămâne în tigaie după ce gătești piept de rață se păstrează, pentru că face minuni cu cartofi la cuptor sau burgerii “nefiltrati” ai lui Adi Hădean. La fel ca în cazul vitei, carnea nu trebuie pătrunsă complet; dacă interiorul rămâne roz, este complet în regulă.

Sosul mi-a ieșit cam dulce așa că l-am mai lungit cu niște stoc de pui. Asta i-a stricat consistența. Ce am învățat din asta? Zahărul, sub formă de sirop în procesul de caramelizare, va părea puțin. Notă către mine: Pune cât zahăr spune rețeta, pentru că la ochi nu te pricepi să iți dai seama încă.

Mulțumesc Victor și Ioana pentru vin si tiramisu, dar și pentru alegerea de preparat. Ne vedem data viitoare!