Când am vorbit cu Tudor despre ce urmează să gătesc pentru el și Miruna, Tudor mi-a dat să aleg între Beef Wellington și “ceva grecesc”. Sau cel puțin așa credea el, că mi-a dat de ales. Adevărul este că Beef Wellington a fost deja “rezervat” de alt prieten, așa că am avut de ales să fac ceva grecesc. Discutând mai mult despre subiect, Tudor a ridicat la fileu o provocare serioasă: “Să știi că mi-a plăcut destul de mult cum fac grecii mielul”. Deja îmi imaginam așezarea clasică în farfurie pentru coastele de miel, așa că eram foarte interesat.
Nu i-am spus lui Tudor că nu suport gustul de miel. Provocarea era cu atât mai mare tocmai pentru că trebuia să îmi dovedesc singur că mielul poate avea un gust extraordinar. Și încă ce gust – sper ca pozele să dea de înțeles cât de bun a ieșit totul.
Mielule, mielule
Am luat treaba în serios și am consumat pe bandă rulantă toate rețetele peste care am putut da. Am constatat că marinadele au în comun ierburi puternic aromate pe o bază acidă, cu citrice sau oțet. Eu am ajuns să pun toată carnea într-o pungă plină cu rozmarin, coriandru, pătrunjel, usturoi, lămâie și portocală. Am scos aerul din pungă și am lăsat la marinat în frigider 2 zile. Da, ai citit bine – m-am gândit că dacă Adi Hădean a făcut asta, pot să fac și eu la fel. Rețete de marinade găsiți aici.
Am pornit la drum cu gândul că marinarea este cel mai important pas. După ce am terminat am constatat că partea cea mai importantă a fost crusta de ierburi. Schimbă enorm gustul, dă savoare cărnii iar pentru cei ca mine sau invitații mei, care nu prea vor izul de miel să domine farfuria, aceasta ar fi soluția perfectă.
Crusta de ierburi și prepararea cărnii am făcut-o după rețeta lui Gordon Ramsay, folosind pâine prăjită bine, ierburi, ulei, parmezan. Explică destul de bine în video cum se procedează. Carnea se unge cu muștar dijon iar crusta stă lipită fără probleme. Toate au un sens iar lucrurile astea le explica cel mai bine el.
Garnitura
Când am gândit garnitura și salata, m-am gândit că dacă nu imi iese mielul, ar fi bine să ne saturăm din garnitură, regula de aur fiind: Nu pleacă nimeni flămând acasă! Așa că garnitura a fost și ea ceva bun bun.
Am luat 2 cartofi dulci și i-am lasat la cuptor de când m-am apucat de treabă până când am băgat carnea la cuptor. Au stat cam un ceas – până când a inceput să cam curgă suc din ei. Îmi era destul de clar că sunt buni de mâncat așa, dar nu m-am oprit. I-am curățat, i-am tăiat felii și i-am prăjit în tigaie, cât să devină aurii și usor crocanți la exterior. Am făcut și un sos de gorgonzola pentru ei. Nu a regretat nimeni decizia.
Salata a fost o salată simplă de rucola, cu dresing de sana cu miere, muștar și telemea de oaie. Vorbea aceeași limbă cu mielul, s-au ințeles de minune. Sosul de gorgonzola este simplu de făcut: link.
Desertul
Tura asta am aflat din start că de desert se ocupă Miruna. A fost tot ceva cu specific grecesc, o prăjitură aromată plină de nucă. Am mâncat cu înghețată. A fost foarte bună. Pozele vorbesc de la sine, ca de obicei. Rețeta o găsiți aici.
Vinul
La o asemenea masă trebuia neapărat să bem un vin bun, roșu. Tudor s-a hotărât să ne alinte pe toți și a cumpărat două sticle de vin foarte bune: un Cabernet Sauvignon 1993 si un Merlot 2007, ambele de la Vincon. Nu cred că puteam nimeri mai bine și nu cred puteam mânca și bea mai regește de atât.
Unde mai pui că am râs toată seara și ne-am simțit bine, așa cum se simt niște prieteni buni la aceeași masă.
Vă mulțumesc Tudor și Miruna, pentru desertul și vinul extraordinar, dar și pentru preparatul ridicat la fileu tura asta și ne vedem tura viitoare, daca se poate, cu ceva și mai și!