Beef Wellington cu Sorin și Lili

Când le-am spus prietenilor ca vreau să fac chestia asta cu gătitul, Sorin și Lili au spus din prima că vor Beef Wellington. Am înțeles atunci pe loc ce provocări mă așteaptă dacă vreau să mă țin de treabă. Din fericire celelalte preparate au fost în general mai facile; le-am spus atunci în glumă că din cauza preparatului îi las la sfârșit, dar mai în glumă, mai în serios, nu am avut curaj să mă apuc de Beef Wellington până nu am mai prins puțină experiență.

Bătălia mea cu fripturile de vită corect gătite este una lungă, plină atât de victorii cât și de înfrângeri. Tura aceasta consider ca mi-a fost teamă de carne crudă și, evident, carnea a ieșit prea coaptă. Din fericire asta nu ne-a oprit din a ne bucura de preparat.

Beef Wellington

Această rețetă a fost adusă în lumina reflectoarelor zilelor noastre de către Gordon Ramsey. Vita în foietaj este un preparat care face parte din identitatea englezilor de prin anii 1900, dar există rețete de acest tip și în bucătăria franceză din aceeași perioadă. Prin urmare acest preparat este în același timp un clasic englezesc, dar și ceva nou pentru pasionații de gătit care îl descoperă pe Gordon. Uite unul dintre filmulețele lui, rețeta urmată de mine:

Ce a mers bine

Vita a fost foarte fragedă și bună. Suporta să fie mai în sânge dar nu a rămas nimic în farfurie, așa că o declar un succes. A mers foarte bine cu o salată simplă de rucola cu roșii, dreasă cu oțet balsamic, ulei de măsline și sare.

Vinul s-a potrivit foarte bine. La fel și desertul. Ne-a ținut vorbind toată seara. Asta îmi place mie la o masă cu mâncare și băutură: conversațiile și voia bună vin de la sine.

Ce a nu a mers bine

Sau reformulat, ce învățăm din greșelile mele.

Am folosit prosciutto, așa cum cere rețeta. Această carne este foarte sărată. Nu doar asta, dar eu obișnuiesc să folosesc foarte multă sare de mare când e vorba de carne de vită. De obicei nu e o problemă, pentru că multă din această sare rămâne în tigaie, dar de această dată sarea a rămas pe carne, imbrăcată apoi de muștar, ciuperci, prosciutto și foietaj. Cred că puteți bănui ce s-a întamplat: preparatul a ieșit prea sărat. Din fericire carnea a rămas bună, dar ciupercile au tras toată sarea și din prosciutto și din muștar. Mi-a părut destul de rău și intenționez să mai fac preparatul ăsta de vreo 2 ori până simt că îmi iese mai bine.

Desert

O să vă spun o poveste pe care mi-a spus-o mama mea de câteva ori, când a mai făcut ceva din resturi. E un fel de umor de bucătărie. Este o poveste despre ce faci cu ingredientele care ți-au rămas și de care nu te înduri să le arunci. Eu am rămas cu niște bucăți alandala de foietaj, niște ou cu sare de la uns bulcile de beef wellington și mai aveam niște brânză prin frigider. Am făcut cu ele o plăcintă mică, simplă și fără absolut nici o pretenție. Despre genul ăsta de preparat este povestea.

Plăcințică, mică, mică

Turta proastei, varianta cu brânză

În această poveste niște femei trebăluiesc și fac colaci și pâine. Toate lucrează la aluat, întins, împletit. Mai puțin una din ele, care nu prea se pricepe. Să spunem că ea face focul în cuptor pentru că “nu știe ea” să facă treburi mai complicate. Toate își pun la cuptor preparatele dar mai rămâne niște aluat lipit de lighean și câteva bucățele de aluat pe masă. Femeia mai nepricepută alege aluatul, face un boț din el și face o turtă. Nu mai avea loc în cuptor, așa că a pus turta mai în gura cuptorului. Așa cum vine povestea, pâinea ba a ieșit prea arsă, ba prea crudă în mijloc – nimic nu a ieșit bun; mai puțin “turta proastei” – cel mai bun preparat dintre toate.

Nu e cea mai bună plăcintă pe care am facut-o vreodată, dar se potrivește cu povestea.

Bun îi vinu’ ghiurghiuliu

Pentru o carne roșie și un preparat ca acesta, alegerea vinului a fost una destul de clară. Cu scopul de a compara și a cunoaște mai bine vinurile Moldovei, am luat un Chardonnay Sauvignon de la Purcari și un Pinot Noir tot de la Purcari. M-am sincronizat perfect cu Sorin și Lili, care au venit cu un Pinot Noir de la Purcari. Am băut cele două sticle de Pinot Noir toată seara și nu am mai apucat să deschidem a treia sticlă pentru o comparație.

A fost și este un vin bun. Recomand.

Mulțumesc Lili și Sorin pentru provocare și pentru vin. Mă pregăteam mental pentru ea de ceva timp. Aș vrea să vă invit peste un an de zile din nou să mâncați același lucru pentru a vedea dacă am reușit să evoluez. La cât de bine ne simțim când ne vedem la aceeași masă sunt sigur că nu vă supărați.